luni, 29 aprilie 2013

Text argumentativ despre rolul familiei în conturarea personalităţii

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre rolul familiei în conturarea personalităţii.


      După părerea mea, familia are un rol extrem de important în conturarea personalităţii, deoarece fiecare dintre noi alegem un model de urmat din cadrul familiei noastre.
      În primul rând, familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, ce asigură menţinerea continuităţii biologice şi culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale, asigurând sentimentul siguranţei, iar rolul acesteia nu se mai poate rezuma doar la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru copil şi la supravegherea acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educaţia şi instrucţia copilului.
      În al doilea rând, familia este prima şcoală a copilului, iar contribuţia pe care o are poate favoriza sau îngreuna activitatea şcolii. Astfel, familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme şi reguli de conduită, dar şi mediul propice necesar satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor sale.
      În concluzie, putem admite că familia are un rol important în conturarea personalităţii, având în vedere faptul că educaţia oferită de familie reprezintă factorul principal în dezvoltarea copilului.

24 de comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un text de tip argumentativ despre relatia dintre constrangerile sociale si trasaturile de carater individuale ,in dobandirea libertatii ,pornind de la
    ideile sugerate de afirmatia lui Ioan Slavici:In stapanirea [...]de sine consta vietuirea morala si libertatea vointiei omenesti...

    RăspundețiȘtergere
  3. text argumentativ. despre libertatea tinerilor in societatea contemporana

    RăspundețiȘtergere
  4. text argumentativ despre rolul care il ocupa misterul in existenta umana

    RăspundețiȘtergere
  5. text argumentativ despre rolul care il ocupa misterul in existenta umana

    RăspundețiȘtergere
  6. Niste exemple nu se puteau pune si sa scrii putin mai mult

    RăspundețiȘtergere
  7. vreau si eu un text argumentativ despre ipocrizie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Text argumentativ despre rolul personalitatii in formea personalitatii umane

    RăspundețiȘtergere
  9. vreau si eu un text argumentativ despre rolul parintiilor in educatia copiilor

    RăspundețiȘtergere
  10. Salutare ! vreau sa ma ajutati cu cateva texte argumentative .
    - de la Slavici despre lacomie si familie
    - Creanga despre prietenie si maturizare
    - Rebreanu despre familie si rolul exprimarii emotiilor
    - C Petrescu despre iluzie (perceperea destorsionata a realitatii ) si conditia intelectualului intr-o societate dominata de roluri materiale
    -G Calinescu despre rolul familiei in dezvoltarea personalitatii si despre valorile materiale
    - Marin Preda despre conflictul intre generatii
    -Sadoveanu despre adevar/justitie
    Acestea trebuie facute dupa urmatorul plan :
    Ipoteza- conecctor +definirea termenului
    - exprimarea perspectivei pro si contra
    Argument - 1) conector + idee ( ex. dintr-o opera literara)
    - 2) conector + idee ( ex. viata personala , sociala etc )
    Vă rog !!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Vreau si eu un eseu((argumentare)despre importanța familiei in zilele noastre.

    RăspundețiȘtergere
  12. Vreau si eu un eseu((argumentare)despre importanța familiei in zilele noastre.

    RăspundețiȘtergere
  13. As vrea un text argumentativ despre greșeala ca forma necesară în acumularea experienței de viata .

    RăspundețiȘtergere
  14. Bravoooo Eminescu 👍🏻👍🏻👍🏻😂😂😃

    RăspundețiȘtergere