luni, 23 decembrie 2013
Text argumentativ despre modestie
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre modestie, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele (Anton Holban).
Consider că afirmaţia lui Anton Holban, potrivit căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele este adevărată şi îmi voi susţine punctul de vedere în rândurile de mai jos.
Eu cred că acela care se laudă cu gesturile frumoase pe care le face este lipsit de modestie. Lauda anulează nobleţea şi frumuseţea unui gest, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor publice, care fac gesturi caritabile doar pentru a se mândri cu acestea.
Oamenii cu adevărat nobili fac gesturi frumoase doar pe ascuns şi, din jenă, timiditate sau delicateţe sufletească, nu şi le dezvăluie semenilor. Un exemplu în acest sens este Darcy, protagonistul celui mai cunoscut roman al scriitoarei engleze Jane Austen, Mândrie şi prejudecată. Darcy are o contribuţie însemnată la restabilirea onoarei surorii lui Elisabeth Benett, fata de care era îndrăgostit, fără a dezvălui nimănui acest lucru.
Aşadar, sunt de părere că exemplele de mai sus susţin suficient afirmaţia lui Anton Holban, conform căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele.
Consider că afirmaţia lui Anton Holban, potrivit căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele este adevărată şi îmi voi susţine punctul de vedere în rândurile de mai jos.
Eu cred că acela care se laudă cu gesturile frumoase pe care le face este lipsit de modestie. Lauda anulează nobleţea şi frumuseţea unui gest, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor publice, care fac gesturi caritabile doar pentru a se mândri cu acestea.
Oamenii cu adevărat nobili fac gesturi frumoase doar pe ascuns şi, din jenă, timiditate sau delicateţe sufletească, nu şi le dezvăluie semenilor. Un exemplu în acest sens este Darcy, protagonistul celui mai cunoscut roman al scriitoarei engleze Jane Austen, Mândrie şi prejudecată. Darcy are o contribuţie însemnată la restabilirea onoarei surorii lui Elisabeth Benett, fata de care era îndrăgostit, fără a dezvălui nimănui acest lucru.
Aşadar, sunt de părere că exemplele de mai sus susţin suficient afirmaţia lui Anton Holban, conform căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele.
Text argumentativ despre raportul dintre om şi divinitate
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre raportul dintre om şi divinitate, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: [...] în tragedie Dumnezeu există, dar se uită în altă parte când ai nevoie de El, în absurd nu există, iar în comedie nu ai conştiinţa că ar putea exista (Ioana Pârvulescu).
Am citit cu atenţie afirmaţia Ioanei Pârvulescu, potrivit căreia în tragedie Dumnezeu există, dar se uită în altă parte când ai nevoie de El, în absurd nu există, iar în comedie nu ai conştiinţa că ar putea exista şi sunt absolut de acord cu ideea exprimată, iar în rândurile de mai jos voi explica şi de ce.
În opinia mea, această afirmaţie poate fi exemplificată prin numeroase situaţii din viaţa reală, dar şi din literatură. Astfel, atunci când un om trăieşte o tragedie, el are impresia că Dumnezeu l-a părăsit. Aşa se întâmplă şi cu eroii din tragedia lui Shakespeare, Romeo şi Julieta. Toate nenorocirile care intervin în existenţa lui Romeo, după căsătoria sa cu Julieta, îl determină pe acesta să creadă că este jucăria soartei şi că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el.
Pe de altă parte, în absurd (iar prin absurd, Ioana Pârvulescu înţelege teatrul absurd), Dumnezeu nu există, ilustrative în acest sens fiind multe dintre creaţiile dramatice moderne, precum piesele lui Eugen Ionescu sau ale lui Samuel Beckett. De exemplu, în Aşteptându-l pe Godot, a lui Beckett, cele două personaje aşteaptă zadarnic apariţia unui anume Godot, care pare a fi chiar Dumnezeu. Acesta a părăsit însă oamenii şi refuză să le mai trimită vreun semn.
Nu în ultimul rând, în comedie, omul nu are conştiinţa existenţei lui Dumnezeu. De exemplu, în comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, personajele sunt preocupate doar de realizarea intereselor meschine care constituie centrul vieţii lor, fără a se raporta în niciun fel la divinitate.
Aşadar, sunt de părere că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia Ioanei Pârvulescu.
Am citit cu atenţie afirmaţia Ioanei Pârvulescu, potrivit căreia în tragedie Dumnezeu există, dar se uită în altă parte când ai nevoie de El, în absurd nu există, iar în comedie nu ai conştiinţa că ar putea exista şi sunt absolut de acord cu ideea exprimată, iar în rândurile de mai jos voi explica şi de ce.
În opinia mea, această afirmaţie poate fi exemplificată prin numeroase situaţii din viaţa reală, dar şi din literatură. Astfel, atunci când un om trăieşte o tragedie, el are impresia că Dumnezeu l-a părăsit. Aşa se întâmplă şi cu eroii din tragedia lui Shakespeare, Romeo şi Julieta. Toate nenorocirile care intervin în existenţa lui Romeo, după căsătoria sa cu Julieta, îl determină pe acesta să creadă că este jucăria soartei şi că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el.
Pe de altă parte, în absurd (iar prin absurd, Ioana Pârvulescu înţelege teatrul absurd), Dumnezeu nu există, ilustrative în acest sens fiind multe dintre creaţiile dramatice moderne, precum piesele lui Eugen Ionescu sau ale lui Samuel Beckett. De exemplu, în Aşteptându-l pe Godot, a lui Beckett, cele două personaje aşteaptă zadarnic apariţia unui anume Godot, care pare a fi chiar Dumnezeu. Acesta a părăsit însă oamenii şi refuză să le mai trimită vreun semn.
Nu în ultimul rând, în comedie, omul nu are conştiinţa existenţei lui Dumnezeu. De exemplu, în comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, personajele sunt preocupate doar de realizarea intereselor meschine care constituie centrul vieţii lor, fără a se raporta în niciun fel la divinitate.
Aşadar, sunt de părere că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia Ioanei Pârvulescu.
Text argumentativ despre curaj 2
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre curaj, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: A merge fără ezitare la supliciu sau la luptă pentru o convingere sau o fiinţă scumpă e admirabil; dar a o face după ezitare e mult mai mult: înseamnă a asuma totul deliberat şi lucid (Alexandru Paleologu).
Consider că afirmaţia lui Alexandru Paleologu, potrivit căreia A merge fără ezitare la supliciu sau la luptă pentru o convingere sau o fiinţă scumpă e admirabil; dar a o face după ezitare e mult mai mult: înseamnă a asuma totul deliberat şi lucid este adevărată şi îmi voi argumenta punctul de vedere.
În opinia mea, curajul spontan presupune o anumită doză de inconştienţă. Însă când actul de curaj presupune o asumare deliberată, lucidă şi conştientă a unui sacrificiu, acest fapt îl scoate pe om din rândul fiinţelor umane obişnuite şi îl apropie de divinitate. Un exemplu în acest sens este Nicolae Steinhardt, autorul Jurnalului fericirii care, în anii '50, refuză să-şi trădeze prietenii pentru a scăpa astfel de închisoare şi, ca urmare, va fi întemniţat, deşi era nevinovat.
Un alt exemplu ilustrativ pentru afirmaţia lui Alexandru Paleologu consider că este comportamentul lui Apostol Bologa, protagonistul romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu. Acesta alege să dezerteze din armata austro-ungară pentru a nu lupta împotriva conaţionalilor şi plăteşte decizia cu propria viaţă, fiind condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Aşadar, consider că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia lui Alexandru Paleologu conform căreia A merge fără ezitare la supliciu sau la luptă pentru o convingere sau o fiinţă scumpă e admirabil; dar a o face după ezitare e mult mai mult: înseamnă a asuma totul deliberat şi lucid.
Consider că afirmaţia lui Alexandru Paleologu, potrivit căreia A merge fără ezitare la supliciu sau la luptă pentru o convingere sau o fiinţă scumpă e admirabil; dar a o face după ezitare e mult mai mult: înseamnă a asuma totul deliberat şi lucid este adevărată şi îmi voi argumenta punctul de vedere.
În opinia mea, curajul spontan presupune o anumită doză de inconştienţă. Însă când actul de curaj presupune o asumare deliberată, lucidă şi conştientă a unui sacrificiu, acest fapt îl scoate pe om din rândul fiinţelor umane obişnuite şi îl apropie de divinitate. Un exemplu în acest sens este Nicolae Steinhardt, autorul Jurnalului fericirii care, în anii '50, refuză să-şi trădeze prietenii pentru a scăpa astfel de închisoare şi, ca urmare, va fi întemniţat, deşi era nevinovat.
Un alt exemplu ilustrativ pentru afirmaţia lui Alexandru Paleologu consider că este comportamentul lui Apostol Bologa, protagonistul romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu. Acesta alege să dezerteze din armata austro-ungară pentru a nu lupta împotriva conaţionalilor şi plăteşte decizia cu propria viaţă, fiind condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Aşadar, consider că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia lui Alexandru Paleologu conform căreia A merge fără ezitare la supliciu sau la luptă pentru o convingere sau o fiinţă scumpă e admirabil; dar a o face după ezitare e mult mai mult: înseamnă a asuma totul deliberat şi lucid.
Text argumentativ despre iubire 2
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre iubire, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Marea iubire nu poate fi decât reciprocă: iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate (Alexandru Paleologu).
Consider că afirmaţia lui Alexandru Paleologu, potrivit căreia Marea iubire nu poate fi decât reciprocă: iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate este adevărată şi voi aduce argumente în acest sens.
Cred, pe de o parte, că multe persoane sunt de acord cu faptul că o mare iubire nu poate fi decât reciprocă. Exemplele din viaţă, dar şi din literatură care susţin această constatare sunt numeroase. Ilustrativă în acest sens este cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura universală, cea a lui Romeo şi a Julietei. Pasiunea lor este reciprocă, cu toate că se dovedeşte funestă şi îi conduce la moarte.
Pe de altă parte, este adevărat că iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate, nişte obsesii bolnăvicioase. Un exemplu în acest sens îl constituie pasiunea obsesivă a Anei pentru Ion, protagonistul romanului omonim de Liviu Rebreanu, căci iubirea neîmpărtăşită a Anei pentru Ion va determina sfârşitul tragic al femeii.
Aşadar, consider că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia lui Alexandru Paleologu conform căreia Marea iubire nu poate fi decât reciprocă: iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate.
Consider că afirmaţia lui Alexandru Paleologu, potrivit căreia Marea iubire nu poate fi decât reciprocă: iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate este adevărată şi voi aduce argumente în acest sens.
Cred, pe de o parte, că multe persoane sunt de acord cu faptul că o mare iubire nu poate fi decât reciprocă. Exemplele din viaţă, dar şi din literatură care susţin această constatare sunt numeroase. Ilustrativă în acest sens este cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura universală, cea a lui Romeo şi a Julietei. Pasiunea lor este reciprocă, cu toate că se dovedeşte funestă şi îi conduce la moarte.
Pe de altă parte, este adevărat că iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate, nişte obsesii bolnăvicioase. Un exemplu în acest sens îl constituie pasiunea obsesivă a Anei pentru Ion, protagonistul romanului omonim de Liviu Rebreanu, căci iubirea neîmpărtăşită a Anei pentru Ion va determina sfârşitul tragic al femeii.
Aşadar, consider că exemplele de mai sus susţin convingător afirmaţia lui Alexandru Paleologu conform căreia Marea iubire nu poate fi decât reciprocă: iubirile unilaterale şi neîmpărtăşite, năzuinţe lipsite de realitate, simple iluzii, nu sunt decât nişte fenomene de infirmitate.
Text argumentativ despre diferenţa dintre aparenţă şi esenţă
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Omul nu trebuie judecat după vârsta lui fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală (Mircea Eliade).
Incapacitatea omului de a distinge între aparenţă şi esenţă a constituit adesea o problemă, de aceea consider că afirmaţia lui Mircea Eliade, conform căreia Omul nu trebuie judecat după vârsta lui fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală, este incitativă şi voi încerca să argumentez în rândurile următoare.
În primul rând, este evident că vârsta reală a unei persoane nu coincide cu vârsta sa mentală şi spirituală. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar personajul Maitreyi din romanul omonim al lui Mircea Eliade. Deşi este o adolescentă de doar 17 ani, ea are preocupări intelectuale, precum susţinerea unor conferinţe despre esenţa frumosului, potrivite mai degrabă pentru un om matur.
Pe de altă parte, vârsta unei persoane nu este determinantă totdeauna pentru comportamentul acesteia. Astfel, în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, mezinul izbândeşte acolo unde fraţii săi mai mari dau greş.
Aşadar, exemplele de mai sus susţin afirmaţia lui Mircea Eliade potrivit căreia
Omul nu trebuie judecat după vârsta lui fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală.
Incapacitatea omului de a distinge între aparenţă şi esenţă a constituit adesea o problemă, de aceea consider că afirmaţia lui Mircea Eliade, conform căreia Omul nu trebuie judecat după vârsta lui fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală, este incitativă şi voi încerca să argumentez în rândurile următoare.
În primul rând, este evident că vârsta reală a unei persoane nu coincide cu vârsta sa mentală şi spirituală. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar personajul Maitreyi din romanul omonim al lui Mircea Eliade. Deşi este o adolescentă de doar 17 ani, ea are preocupări intelectuale, precum susţinerea unor conferinţe despre esenţa frumosului, potrivite mai degrabă pentru un om matur.
Pe de altă parte, vârsta unei persoane nu este determinantă totdeauna pentru comportamentul acesteia. Astfel, în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, mezinul izbândeşte acolo unde fraţii săi mai mari dau greş.
Aşadar, exemplele de mai sus susţin afirmaţia lui Mircea Eliade potrivit căreia
Omul nu trebuie judecat după vârsta lui fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)