Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre valoarea banului.
A existat întotdeauna o "morală" a valorilor şi a mijloacelor prin care se poate accede la aceste valori. Banii au fost consideraţi dintotdeauna mijloace. Oamenii pentru care banii au devenit o valoare în sine au fost "taxaţi" de societate, care a ţinut în acest fel nu doar să-şi conserve valorile, dar şi să "amendeze" orice comportament care nu coincidea cu normele sale.
În primul rând, consider că pentru orice societate, indiferent de gradul de civilizaţie pe care l-a atins, valorile au reprezentat întotdeauna o adevărată busolă după care membrii săi şi-au putut ghida existenţa. Civilizaţia occidentală s-a ghidat timp de secole după valorile Antichităţii: Adevărul, Binele, Frumosul şi Sacrul. La acestea s-au adăugat apoi valorile epocii moderne, Libertatea, Egalitatea şi Legalitatea.
În al doilea rând, banii reprezintă mijloace prin care se poate accede la oricare dintre valorile mai sus amintite. Atunci când părăsesc acest statut şi devin ei înşişi o valoare după care omul se ghidează, este denaturat şi statutul celorlalte valori, sau chiar încălcat. Iar acest lucru contravine cu ceea ce societatea, tacit sau în scris, consideră a fi corect sau cinstit.
În concluzie, consider că trecerea banului de la statutul de mijloc la cel de valoare nu este ea însăşi una cinstită. O astfel de "convertire" nu poate decât să denatureze lucrurile cu adevărat importante în viaţă, iar adepţii unei astfel de poziţii sunt departe de a putea fi consideraţi cinstiţi.
luni, 24 februarie 2014
duminică, 23 februarie 2014
Text argumentativ despre fericire
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre fericire.
După părerea mea, a face din fericire un ţel îndepărtat şi misterios înseamnă tocmai a te condamna la o permanentă aşteptare a ceva nedefinit, ceea ce poate avea ca efect tocmai pierderea bucuriei pentru clipa prezentă.
În primul rând, cu adevărat fericiţi cred că sunt doar cei care ştiu să se bucure de clipa prezentă, fără a se refugia într-un trecut consumat şi fără a se proiecta într-un viitor incert. Cei care fug în trecut sau în viitor nu mai au timp să se bucure de prezent. Îndemnul antic Carpe diem! are tocmai acest sens, să ne permitem a observa frumuseţea naturii în acest anotimp, şi nu să aşteptăm anotimpul preferat, să ne permitem să ne bucurăm de gesturile frumoase ale celor din jurul nostru, şi nu să-l aşteptăm pe Făt-Frumos ca să ne aducă aşa-zisa fericire.
În al doilea rând, cei care caută să obţină fericirea nu fac decât să-şi proiecteze existenţa într-un viitor incert, fiind mereu nemulţumiţi de posibilităţile lor reale. Între ideal şi realitate există mereu un decalaj care, neacceptat, poate produce nemulţumire de sine şi de ceilalţi şi o condamnare la nefericire.
Aşadar, cei care aleg să trăiască în prezent, să se bucure de fiecare clipă, îşi permit să fie într-o continuă stare de fericire. În schimb, cei care aleargă după himera fericirii, mereu nemulţumiţi de realitate, se condamnă la a rata frumuseţea şi darurile propriei vieţi.
După părerea mea, a face din fericire un ţel îndepărtat şi misterios înseamnă tocmai a te condamna la o permanentă aşteptare a ceva nedefinit, ceea ce poate avea ca efect tocmai pierderea bucuriei pentru clipa prezentă.
În primul rând, cu adevărat fericiţi cred că sunt doar cei care ştiu să se bucure de clipa prezentă, fără a se refugia într-un trecut consumat şi fără a se proiecta într-un viitor incert. Cei care fug în trecut sau în viitor nu mai au timp să se bucure de prezent. Îndemnul antic Carpe diem! are tocmai acest sens, să ne permitem a observa frumuseţea naturii în acest anotimp, şi nu să aşteptăm anotimpul preferat, să ne permitem să ne bucurăm de gesturile frumoase ale celor din jurul nostru, şi nu să-l aşteptăm pe Făt-Frumos ca să ne aducă aşa-zisa fericire.
În al doilea rând, cei care caută să obţină fericirea nu fac decât să-şi proiecteze existenţa într-un viitor incert, fiind mereu nemulţumiţi de posibilităţile lor reale. Între ideal şi realitate există mereu un decalaj care, neacceptat, poate produce nemulţumire de sine şi de ceilalţi şi o condamnare la nefericire.
Aşadar, cei care aleg să trăiască în prezent, să se bucure de fiecare clipă, îşi permit să fie într-o continuă stare de fericire. În schimb, cei care aleargă după himera fericirii, mereu nemulţumiţi de realitate, se condamnă la a rata frumuseţea şi darurile propriei vieţi.
sâmbătă, 22 februarie 2014
Text argumentativ despre formarea caracterului
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre formarea caracterului.
În opinia mea, cea mai preţioasă piatră, dar şi cea mai dură, diamantul, poate constitui o metaforă pentru caracterele tari, puternice, pe care ar fi de dorit să şi le formeze tinerele generaţii, indiferent de epocă. Proverbul Diamantul se taie cu diamantul. sugerează faptul că nişte caractere cu adevărat puternice se pot forma doar în condiţii dificile.
Pentru a demonstra că tăria de caracter se dovedeşte mai ales în condiţii neprielnice, aş putea lua ca exemplu povestea maturizării lui Harap-Alb care dobândeşte treptat calităţile necesare unui împărat, ca urmare a "răutăţii" spânului. Cu cât e spânul mai "rău", cu atât tânărul probează mai multe calităţi în situaţii dintre cele mai dificile: destoinicia, curajul, înţelepciunea şi bunătatea.
Asemenea exemple pot fi culese nu doar din lumea cărţilor, ci şi din viaţa reală. Există numeroase persoane care şi-au dovedit valoarea în condiţii vitrege: pe front, în temniţele comuniste etc. Este, de exemplu, cazul lui N. Steinhardt, care şi-a descris transformarea lăuntrică în Jurnalul fericirii, cutremurător document al evoluţiei unei conştiinţe.
Aşadar, situaţiile dificile călesc acele caractere puternice pe care le putem numi, potrivit proverbului, diamante.
În opinia mea, cea mai preţioasă piatră, dar şi cea mai dură, diamantul, poate constitui o metaforă pentru caracterele tari, puternice, pe care ar fi de dorit să şi le formeze tinerele generaţii, indiferent de epocă. Proverbul Diamantul se taie cu diamantul. sugerează faptul că nişte caractere cu adevărat puternice se pot forma doar în condiţii dificile.
Pentru a demonstra că tăria de caracter se dovedeşte mai ales în condiţii neprielnice, aş putea lua ca exemplu povestea maturizării lui Harap-Alb care dobândeşte treptat calităţile necesare unui împărat, ca urmare a "răutăţii" spânului. Cu cât e spânul mai "rău", cu atât tânărul probează mai multe calităţi în situaţii dintre cele mai dificile: destoinicia, curajul, înţelepciunea şi bunătatea.
Asemenea exemple pot fi culese nu doar din lumea cărţilor, ci şi din viaţa reală. Există numeroase persoane care şi-au dovedit valoarea în condiţii vitrege: pe front, în temniţele comuniste etc. Este, de exemplu, cazul lui N. Steinhardt, care şi-a descris transformarea lăuntrică în Jurnalul fericirii, cutremurător document al evoluţiei unei conştiinţe.
Aşadar, situaţiile dificile călesc acele caractere puternice pe care le putem numi, potrivit proverbului, diamante.
Text argumentativ despre dreptate
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre dreptate.
Dreptatea este principiul moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile. După părerea mea, comiterea unei nedreptăţi are consecinţe grave, de cele mai multe ori permanente.
În primul rând, persoanele care comit greşeli, mai ales dacă este vorba de erori majore, încercând să scape nepedepsite, ajung mai devreme sau mai târziu să plătească oricât ar dori să le ascundă. Un exemplu în acest sens îl constituie personajul Lică Sămădăul din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici. Acesta comite numeroase fărădelegi pe tot parcursul acţiunii. În finalul nuvelei însă, în ciuda eforturilor sale de a-şi ascunde nelegiuirile, fărădelegile îi sunt descoperite, iar Sămădăul se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac, pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Pe de altă parte, chiar dacă oamenii nu sunt conştienţi atunci când greşesc că mai devreme sau mai târziu vor plăti, acest lucru se întâmplă totuşi până la urmă. Ilustrativ în acest sens este personajul Ion din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu. Ion obţine prin viclenie pământurile lui Vasile Baciu, îşi brutalizează soţia, determinând-o să se sinucidă, dar până la urmă va plăti cu viaţa greşelile comise.
În concluzie, greşelile nu rămân străine de cel ce le-a comis şi se plătesc întotdeauna, dreptatea ieşind triumfătoare mereu.
Dreptatea este principiul moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile. După părerea mea, comiterea unei nedreptăţi are consecinţe grave, de cele mai multe ori permanente.
În primul rând, persoanele care comit greşeli, mai ales dacă este vorba de erori majore, încercând să scape nepedepsite, ajung mai devreme sau mai târziu să plătească oricât ar dori să le ascundă. Un exemplu în acest sens îl constituie personajul Lică Sămădăul din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici. Acesta comite numeroase fărădelegi pe tot parcursul acţiunii. În finalul nuvelei însă, în ciuda eforturilor sale de a-şi ascunde nelegiuirile, fărădelegile îi sunt descoperite, iar Sămădăul se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac, pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Pe de altă parte, chiar dacă oamenii nu sunt conştienţi atunci când greşesc că mai devreme sau mai târziu vor plăti, acest lucru se întâmplă totuşi până la urmă. Ilustrativ în acest sens este personajul Ion din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu. Ion obţine prin viclenie pământurile lui Vasile Baciu, îşi brutalizează soţia, determinând-o să se sinucidă, dar până la urmă va plăti cu viaţa greşelile comise.
În concluzie, greşelile nu rămân străine de cel ce le-a comis şi se plătesc întotdeauna, dreptatea ieşind triumfătoare mereu.
vineri, 21 februarie 2014
Text argumentativ despre înţelepciune
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre înţelepciune.
Înţelepciunea este o calitate şi înseamnă cumpătarea, moderaţia, prudenţa determinată de experienţă. În opinia mea, înţelepciunea este echivalentă cu proverbul românesc: Cu cât e râul mai adânc, cu atât curge mai lin.
În primul rând, eu consider că, aşa cum râul adânc curge mai lin, tot astfel experienţa poate avea ca efect moderaţia, prudenţa, fără însă ca acest lucru să fie şi obligatoriu. Un exemplu potrivit pentru demonstrarea faptului că înţelepciunea provine din experienţa de viaţă este personajul bătrânei soacre din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici. Teza morală a nuvelei este confirmată de acţiunile lipsite de cumpătare, adică de înţelepciune, ale ginerelui ei, Ghiţă, care îşi pierde fericirea şi familia din cauza banilor. Bătrâna se dovedeşte a fi aici personajul înţelept al nuvelei.
Totuşi, înţelepciunea nu este un atribut al bătrâneţii, ci poate fi dobândită şi de cei tineri, dar adesea tot după traversarea anumitor experienţe care să facă "mai lin" cursul râului. Un asemenea exemplu poate fi cel al tânărului Harap-Alb care devine treptat mai temperat şi mai responsabil, pe măsură ce traversează anumite experienţe.
Aşadar, trăirea mai multor experienţe de viaţă poate avea ca efect dobândirea înţelepciunii, tot astfel cum râul mai adânc este mai puţin învolburat.
Înţelepciunea este o calitate şi înseamnă cumpătarea, moderaţia, prudenţa determinată de experienţă. În opinia mea, înţelepciunea este echivalentă cu proverbul românesc: Cu cât e râul mai adânc, cu atât curge mai lin.
În primul rând, eu consider că, aşa cum râul adânc curge mai lin, tot astfel experienţa poate avea ca efect moderaţia, prudenţa, fără însă ca acest lucru să fie şi obligatoriu. Un exemplu potrivit pentru demonstrarea faptului că înţelepciunea provine din experienţa de viaţă este personajul bătrânei soacre din nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici. Teza morală a nuvelei este confirmată de acţiunile lipsite de cumpătare, adică de înţelepciune, ale ginerelui ei, Ghiţă, care îşi pierde fericirea şi familia din cauza banilor. Bătrâna se dovedeşte a fi aici personajul înţelept al nuvelei.
Totuşi, înţelepciunea nu este un atribut al bătrâneţii, ci poate fi dobândită şi de cei tineri, dar adesea tot după traversarea anumitor experienţe care să facă "mai lin" cursul râului. Un asemenea exemplu poate fi cel al tânărului Harap-Alb care devine treptat mai temperat şi mai responsabil, pe măsură ce traversează anumite experienţe.
Aşadar, trăirea mai multor experienţe de viaţă poate avea ca efect dobândirea înţelepciunii, tot astfel cum râul mai adânc este mai puţin învolburat.
Text argumentativ despre performanţă
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre performanţă.
În opinia mea, a obţine faima este mai puţin dificil decât a o păstra. Adevărata performanţă este să păstrezi faima dobândită, nu doar s-o obţii.
În primul rând, cei care au dobândit recunoaşterea publică sunt datori să-şi reînnoiască afirmarea. De exemplu, sportivii care au câştigat un concurs trebuie să confirme în competiţiile ulterioare că nu a fost o întâmplare şi, pe cât posibil, să-şi depăşească propria performanţă. Iar asta presupune muncă, disciplină şi renunţare la comodităţi.
În al doilea rând, cei faimoşi odinioară se pierd în uitare dacă nu "se reinventează mereu". Acesta este cazul artiştilor, creatorilor, în general. Astfel, un poet ca Tudor Arghezi nu s-a mulţumit cu succesul obţinut cu volumul de debut Cuvinte potrivite sau Liviu Rebreanu, cu debutul de excepţie reprezentat de Ion. Ei au căutat, de la o etapă de creaţie la alta, de la o vârstă artistică la alta, să găsească alte teme, alte formule artistice, alte surse de inspiraţie, care să le confirme originalitatea şi valoarea.
Aşadar, asemenea scriitori de talent sau sportivi, oameni de ştiinţă, actori etc. sunt dintre cei care au curăţat faima de rugină prin munca de fiecare zi, adjudecându-şi adevărata performanţă.
În opinia mea, a obţine faima este mai puţin dificil decât a o păstra. Adevărata performanţă este să păstrezi faima dobândită, nu doar s-o obţii.
În primul rând, cei care au dobândit recunoaşterea publică sunt datori să-şi reînnoiască afirmarea. De exemplu, sportivii care au câştigat un concurs trebuie să confirme în competiţiile ulterioare că nu a fost o întâmplare şi, pe cât posibil, să-şi depăşească propria performanţă. Iar asta presupune muncă, disciplină şi renunţare la comodităţi.
În al doilea rând, cei faimoşi odinioară se pierd în uitare dacă nu "se reinventează mereu". Acesta este cazul artiştilor, creatorilor, în general. Astfel, un poet ca Tudor Arghezi nu s-a mulţumit cu succesul obţinut cu volumul de debut Cuvinte potrivite sau Liviu Rebreanu, cu debutul de excepţie reprezentat de Ion. Ei au căutat, de la o etapă de creaţie la alta, de la o vârstă artistică la alta, să găsească alte teme, alte formule artistice, alte surse de inspiraţie, care să le confirme originalitatea şi valoarea.
Aşadar, asemenea scriitori de talent sau sportivi, oameni de ştiinţă, actori etc. sunt dintre cei care au curăţat faima de rugină prin munca de fiecare zi, adjudecându-şi adevărata performanţă.
Text argumentativ despre cheia reuşitei în viaţă
Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre cheia reuşitei în viaţă.
În opinia mea, cheia reuşitei în viaţă este chiar aceea indicată în proverbul Cu curaj şi cu silinţă izbuteşti la orice te îndeletniceşti. Iar cel mai important lucru cu care ar trebui să ne îndeletnicim cred că ar fi propria evoluţie.
În primul rând, curajul este necesar pentru a ne depăşi propriile limite asumate de obicei în urma unor false păreri sau a presiunii opiniei colective. Putem să ne subevaluăm valoarea doar pentru că oameni care ne cunosc prea puţin sau deloc au emis cândva asemenea păreri. De aceea, curaj are cel care poate acţiona în alt fel decât a fost "programat" de părerile unora, depăşindu-se astfel pe sine însuşi.
Pe de altă parte, a avea curaj doar o singură dată, fără perseverenţă sau "silinţă", cum spune proverbul, poate deveni un act gratuit şi, în consecinţă, inutil. Orice "îndeletnicire", orice activitate necesită exerciţiu şi perseverenţă pentru a izbândi. Iar propria evoluţie şi desăvârşire necesită mai multă perseverenţă, pentru că sunt destul tentaţiile care ne pot îndepărta de această cale.
Aşadar, fie că îndeletnicirea noastră este una "obişnuită", precum scrierea unei teme, pregătirea pentru un examen, pentru un concurs sportiv, fie că este vorba de propria evoluţie, este nevoie de "curaj şi silinţă", ele fiind ingredientele principale necesare reuşitei în viaţă.
În opinia mea, cheia reuşitei în viaţă este chiar aceea indicată în proverbul Cu curaj şi cu silinţă izbuteşti la orice te îndeletniceşti. Iar cel mai important lucru cu care ar trebui să ne îndeletnicim cred că ar fi propria evoluţie.
În primul rând, curajul este necesar pentru a ne depăşi propriile limite asumate de obicei în urma unor false păreri sau a presiunii opiniei colective. Putem să ne subevaluăm valoarea doar pentru că oameni care ne cunosc prea puţin sau deloc au emis cândva asemenea păreri. De aceea, curaj are cel care poate acţiona în alt fel decât a fost "programat" de părerile unora, depăşindu-se astfel pe sine însuşi.
Pe de altă parte, a avea curaj doar o singură dată, fără perseverenţă sau "silinţă", cum spune proverbul, poate deveni un act gratuit şi, în consecinţă, inutil. Orice "îndeletnicire", orice activitate necesită exerciţiu şi perseverenţă pentru a izbândi. Iar propria evoluţie şi desăvârşire necesită mai multă perseverenţă, pentru că sunt destul tentaţiile care ne pot îndepărta de această cale.
Aşadar, fie că îndeletnicirea noastră este una "obişnuită", precum scrierea unei teme, pregătirea pentru un examen, pentru un concurs sportiv, fie că este vorba de propria evoluţie, este nevoie de "curaj şi silinţă", ele fiind ingredientele principale necesare reuşitei în viaţă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)