sâmbătă, 18 februarie 2012

Text argumentativ despre prietenie

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre prietenie, pornind de la ideea
identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: O prietenie adevărată nu ţine seama
decât de propriile ei legi. Iubeşti pe cineva, pentru că îl iubeşti, nu pentru că e inteligent,
bun moral, bogat sau sărac (Mircea Eliade).


      Cred că marile prietenii, dar şi marile iubiri, în viaţă, la fel ca şi în literatură,
se bazează pe o alegere spontană, independentă de calităţile sau defectele celui
care ne este prieten sau de care ne-am îndrăgostit. O dovadă care să-mi susţină
afirmaţia aş extrage-o din romanul Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry,
în care prietenia este prezentată în manieră metaforică prin intermediul unui băieţel
care îmblânzeşte o vulpe. Faptul că o prietenie adevărată nu ţine seama decât
de propriile ei legi este subliniat în mod indirect chiar de afirmaţia vulpii. Ea îi spune
micului prinţ că nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.
      Dar prietenia reprezintă şi o legătură bazată pe anumite afinităţi spirituale greu
de înţeles de cei care se află în afara acestei legături, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul
prieteniei dintre mondenul Fred Vasilescu şi intelectualul de modă veche G.D. Ladima,
personajele romanului Patul lui Procust de Camil Petrescu. În ciuda faptului că Fred
are preocupări total diferite de cele ale lui Ladima, mondenul aviator îl consideră pe
visătorul Ladima un frate bun, singura persoană din lume căreia i-ar putea încredinţa
taina nefericitei lui iubiri.
      În concluzie, cum spunea şi Aristotel, prietenia înseamnă un suflet în două trupuri;
o inimă în două suflete.
    

Text argumentativ despre cunoaştere

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre cunoaştere, pornind
de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Cu cât mai adânc
intri în pădure, cu atâta de mai multe lemne dai (Proverb românesc).


      Şi eu cred că, într-adevăr, cunoaşterea necesită o permanentă adâncire în ,,pădure"
pentru a găsi mai multe ,,lemne". Într-adevăr, cei pasionaţi de un anumit domeniu

de cunoaştere vor dori mereu să ,,se adâncească în pădure".
      De exemplu, cei pasionaţi de sport, fie vor practica ei înşişi un sport şi vor acumula
experienţe noi şi, poate, premii, medalii, fie vor fi spectatori fideli şi perseverenţi,
cum sunt suporterii cluburilor de fotbal, dar nu numai.
      Pe de altă parte, când studiem un anumit domeniu, cerut de şcoală sau ales chiar de noi, avem multe şanse să descoperim informaţii pe care, dacă le adâncim, ne-ar putea

îndrepta într-o direcţie pe care n-am fi întrevăzut-o de la început. O dovadă am desprins-o
citind Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade. Am fost impresionat, între altele,
tocmai de voinţa adolescentului de a aprofunda domenii ştiinţifice atinse superficial
sau deloc de programa şcolară a vremii lui.
      Aşadar, cunoaşterea ca activitate de cercetare sau de documentare poate fi
comparată cu adâncirea într-o pădure imensă, însă nu o junglă haotică şi greu accesibilă,
ci un loc în care potecile, drumurile pot să te ducă spre un liman aşteptat.

joi, 16 februarie 2012

Text argumentativ despre copilărie

      Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri, despre copilărie, pornind de la ideea identificată/ ideile identificate în următoarea afirmaţie: Când nu mai eşti copil, ai murit de mult (Constantin Brâncuşi).


      Se spune că unii dintre noi ne naştem bătrâni, în vreme ce alţii rămânem tineri toată viaţa.
      A fi copil în inima ta înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care încerci să cuprinzi lumea, iar această cuprindere este specifică tuturor vârstelor. Pentru un copil, lumea este un loc magic, care se construieşte în jurul propriei persoane. Cum ar putea fi altfel, când cea mai mică suferinţă - sau moft - adună în jurul lui întreaga casă, când el e micul prinţ al unui regat care se construieşte după dorinţa şi personalitatea sa? Lumea pare o extensie a propriei persoane.
      Nu e greu, prin urmare, să ajungi la concluzia că toate în jur îţi aparţin şi-ţi sunt asemănătoare ţie, dar mai ales să te bucuri de ele ca de nişte minuni.
      Ajunşi adulţi însă, adesea uităm să ne copilărim. În sobrietatea noastră cotidiană, devenim reci şi distanţi, dar şi atât de neputincioşi în a ne bucura de minunile care ne inconjoară.

Copii, le vedeam, adulţi, trecem peste ele cu privirea. Dar când reuşim pentru o clipă
să ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de strălucirea
jucăuşă a razelor soarelui, reflectate într-o privire sau într-un surâs, redevenim copii,
căci descoperim din nou miracolul vieţii.
      Aşadar, copilăria nu este numai o vârstă biologică, ci şi o stare de spirit. A fi copil nu înseamnă neapărat a fi infantil, ci înseamnă a privi lumea cu ochi plini de bucurie şi de curiozitate. În acest sens, afirmaţia lui Brâncuşi este corectă, căci a nu mai şti să priveşti lumea cu bucurie înseamnă a fi mort sufleteşte.